Sur le Ciel de Sibiu

Jabin pe strada Nicolae Balcescu. zeci de turisti se plimba si fac poze la tot ce le iese în cale. La colt cu BCR, acestia îl vad pentru prima oara pe Jabin. Se minuneaza de el, îi fac poze si trec mai departe. Pentru sibieni, Jabin nu e un necunoscut: îl vad si-l asculta de trei ani pe cel care cânta la acordeon în zilele cu soare pe centrul orasului. De câte ori îl vedem, îi multumim cu un zâmbet. Caci muzica lui ne binedispune, ne face sa ridicam capul din cuburile mari si gri ale trotuarului asa zis european, si sa privim cerul senin, atât de românesc si sa visam departe, la Valurile Dunarii, poate. Pe Jabin, oamenii fericiti din jurul lui îl fac sa viseze. Viseaza mult, îndraznet, ca un artist. O sa aflam împreuna la ce. „Turistul e turist si pentru mine. Tot românul da banul” Este duminica. Soarele de la ora prânzului l-a îndemnat pe Jabin sa iasa si azi cu acordeonul la „vânatoarea de comori” de pe centru. Ca sa nu-i cada instrumentul muzical ramas în timp „mic”, si-l leaga la spate cu un siret lung si verde. „Cu banii strânsi din cântatul pe strada si depusi într-un cont la banca, îmi voi lua într-o buna zi un acordeon din strainatate”. 

Ochii lui albastri si senini ca cerul de astazi se umplu de bucurie: dupa câteva acorduri din Sur le ciel de Paris, câtiva oameni s-au oprit sa-l asculte. „Simt ca înveselesc lumea când cânt si ma simt bine când îi vad în jurul meu fericiti. Una e sa vezi pe strada doi tineri tinându-se de mâna, plictisiti si cu capul în jos, alta e sa-i vezi ca încep sa danseze pe acordurile mele. Asta ma face cel mai fericit ”. O femeie arunca în pusculita lui Jabin - cutia acordeonului - o bancnota. Nu are nicio îndoiala ca femeia aceea e românca. „Turistul e turist si pentru mine. Tot românul da banul”. De trei ani de când cânta pe centru, s-a obisniut ca pentru turistii straini e doar un „obiectiv” de pozat. Un „obiectiv” îmbracat mereu în camasa si blugi si care mânuieste acordeonul fara a se uita macar la el. Besame mucho Besame mucho cânta Jabin acum. Acordeonul lui Jabin declanseaza multe saruturi în jurul lui. I-a placut de curând de cineva, dar acelei fete i-a fost rusine sa iasa cu un baiat care cânta pe strada. Jabin s-a nascut în data de 6 martie 1989. Îi place sa spuna în gluma, ca este „un decreteu”. 

Jabin mosteneste numele de la bunicul sau, de origine franceza, care s-a stabilit în Bucuresti în timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Parintii lui sunt divortati; acum sta cu tatal lui, Jabin Pierre, cu noua lui mama si sora vitrega, Paula, undeva, în Vasile Aron. Când era mic, Jabin juca rugby. Dragostea pentru acest sport i-a fost însufletita de tatal sau, antrenor de rugby. În timp, Jabin face pasiune pentru rock-ul anilor 80, munte si jongleriile cu mingiute. La noua ani si jumatate, tatal îi pune pentru prima data acordeonul în brate. Jabin se lasa de sport, dupa un an si jumatate, caci îsi da seama ca „E mult mai buna muzica si am nevoie de degete pentru aceasta”. La zece ani, de ziua lui, primeste cadou un acordeon. La 14 ani, altul, cel din prezent, primit de la „Tusa” din Italia. Comet-ul, (marca acordeonului), rasuna acum Nasul. Parintii îl încurajeaza în arta muzicii, dar, din pacate, nu accepta ideea ca el sa cânte pe strada. „Nu vor sa devin un trubadur” îmi marturiseste cu o voce trista Jabin. Mignon, rosiatic si cu 16 clape, acordeonul mânuit cu atentie, umple centrul cu sunete duioase, ritmate si minunate.